Despre noi

  1. Prezentarea localității.

Comuna Vintileasca se află situată la limita sud-­vestică a județului Vrancea cu județul Buzău, la contactul Subcarpaților cu zona montană reprezentată de Munții Furu, Piatra Neculei și Stejic. Accesul spre Municipiul Focșani se realizează pe D.N. 2N față de care se află la o distanță de aproximativ 70 km. Comuna Vintileasca numără cca. 2000 locuitori a căror ocupații de bază sunt exploatarea și prelucrarea lemnului precum și creșterea animalelor, ocupații de care sunt legate și tradițiile locale foarte bine păstrate din generație în generație. În ultimii ani, un număr tot mai mare de locuitori ai comunei lucrează în străinătate sau în oraşele din jur, fapt ce conduce la scăderea populaţiei școlare.

În comuna Vintileasca functionează  mai multe unitati scolare:

  • Scoala Gimnaziala Regina Maria Vintileasca cu personalitate juridica;
  • Scoala Primară ,,Pictor Mihail Bălășescu,, Bahnele – structură;
  • Grădinița Gargarița Rița Vintileasca, structură
  • Grădinița Merișorul de Aur Bahnele – structură

          În ultimii ani, ca urmare a declinului demografic general care a afectat și localitatea noastră, au fost desființate patru structuri (școli primare și grădinițe) din satele Poiana Stoichii, După-Măgura, Bahnele de Jos si Tănăsari. Elevii din aceste sate sunt transportati cu microbuzul la celelelte structuri funcționale sau ajung pe jos, în unele situații de la distanțe mari.

2. SCURT ISTORIC AL ȘCOLII. Școala Gimnazială Regina Maria Vintileasca are o tradiție îndelungată. În satul Neculele, documentele atestă primele activități școlare încă de la sfârșitul sec. al XIX-lea, aici funcționând prima scoală din satul Neculele (pe atunci sat component al comunei Jitia) ca scoală primară (de cinci clase) încă din perioada interbelică, în (1927) s-a trecut la învățământul general de șapte clase, pentru ca din anul 1970 să se generalizeze învățământul general obligatoriu de opt clase. Din anul 1976 s­-a trecut la învățământul obligatoriu de zece clase, iar din 1986 până în 1990 aici a funcționat și Școala Profesională cu profil agricol, pentru ca din 1990 să se revină la învățământul general de 8 clase. Din anul școlar 2004-2005 odată cu generalizarea învățământului obligatoriu de 10 clase, Școala Vintileasca a cuprins în cadrul sau si clase de S.A.M. cu profilul agricultura pana in anul 2007, desființat un an mai târziu.

3. PREZENTAREA SCOLII. Școala Gimnazială Regina Maria Vintileasca este situată la cca. 500 m de centrul comunei, pe Drumul Național 2R ce leagă Vintileasca de satele Neculele si Bahnele.

Școala dispune de doua corpuri de clădire, ambele renovate;

  • clădirea veche construita in anii 1975-76,
  • clădirea noua terminata in anii 1990, având in total:
  • 10 săli de clasa cu o suprafață medie de 60 mp fiecare,
  • sala de clasă care funcționează ca sală de sport în sezonul rece
  • cabinet de informatică ( dat în folosință în 2005 și dotat cu 18 calculatoare, conectate la internet),
  • bibliotecă,
  • un laborator (de fizica-chimie si biologie),
  • cancelarie, secretariat, cabinet director, magazie, și grup sanitar în interior

Suprafața utilă a Școlii Gimnaziale Regina Maria Vintileasca este de 600 mp iar spatiile auxiliare însumează cca. 400 mp. Încălzirea școlii se realizează cu doua centrale termice pe lemn de 75 kw care  asigură confortul necesar având în vedere izolarea termică. Școala are aviz sanitar de funcționare obținut în 2015.

Școala dispune de a suprafața de teren de 2 ha. în care sunt incluse: clădirile, terenul de sport (40x15m) și de joacă, livada școlii (0.5 ha). Terenurile și clădirile nu fac obiectul unor litigii sau retrocedări.

Școala Primară Pictor Mihail Bălășescu Bahnele funcționează în două corpuri de clădire, din care unul a fost reabilitat în 2015, când a fost finalizat și grupul sanitar modern dotat cu apă curentă și centrală termică.

Cursurile se desfășoară într-un singur schimb la toate structurile,  durata cursurilor este de 50 de minute, cu o pauza de 10 minute după fiecare ora de curs. După a doua ora de curs se acorda o pauza de 20 de minute.

Pentru elevii din satele îndepărtate unde au fost desființate școlile primare (Poiana Stoichii, După-Măgura,) elevii beneficiază de transport cu două microbuze școlare care sa transporte elevii din aceste sate.